Din picurii de ploaie prieteni vreau să-mi fac,
Când eu nu sunt acolo, prin ei să te impac.
Să-i rog să te mângaie pe obrazu- nlăcrimat
Și să-ți șoptească dulce că eu nu te-am uitat.
Și- am să mi-l fac tovarăș pe vântu-neînfricat
Care străbate lumea și marea-n lung și-n lat
Părul să-ți atingă, cu grijă, năframa de pe cap
Și să îți spună- ncet că eu iar te-am visat.
Norii?! Frați de cruce și buni amici i-am luat
Când peste curte-or trece și te-or vedea-n ograd’
Cu umbra lor să-ți facă necazul tot uitat,
Iar tu să simți că ne-am îmbrățișat.
Și soarele, și luna, și păsări, și vânat…
Lumina zilei bune și noaptea-ntunecat’
Cu toții să-ți șoptească, să urle ne-ncetat
Că, mamă, tată dragă, eu… eu nicicând n-am uitat.
Nu am uitat privirea uitată- n depărtat
Când singur pe-o cărare în lume am plecat
Și mâna ce cu grijă să dorm m-a legănat,
Să scriu, să merg, să fiu, răbdarea m-a-nvățat.
Comoara cea mai sfântă, o inimă, mi-ați dat.
“Să nu minți tu vreodată alt suflet, că-i păcat.
Fii bun și fii cu minte și mergi pe drum curat,
Cu mâna doar ajută și-n vorbă pune drag.”
