About Ioana Pisoi

Când trebuie să vorbești despre tine, toată atenția e îndreptată asupra ta, până și propriul Eu te privește cu seriozitatea unui intervievator. A mă descrie nu este una din activitățile mele preferate, dar dacă-i musai, cu plăcere, prefer, însă, descoperirea cu pași mici- și uite așa ați aflat deja ceva. Bun, o să-mi dau ochii peste cap, poate pot să privesc înspre înăuntru să vă povestesc ce mai e pe-acolo. Cum mă strigă lumea știți deja și cum diacriticele-s mai rar folosite, puteți să vă imaginați ușor și o poreclă, iar de locurile de baștină vă pot spune acum. Printre bolovani și vânt de toamnă, m-am înălțat ca pomii spre albastrul cerului pe melagurile cunoscute prin corelație cu prazul lui nea Mărin Miliardarul, mai exact într-un sătuc desprins din poveștile lui Creangă, aflat între două dealuri și plin de năzbâtiile copilăriei, Miculești se cheamă, dar oamenii au valori mari. Că se duce la târg sau la însurătoare sau să-și bea cafeaua cu vecina (în jargonul de la sat asta înseamnă să mai afli câte-o bârfă) tot omul pleacă de acasă cu treabă. Așa am ajuns și eu pe tărâmuri bănățene. Ei, nu, nu la târg, însurătoare sau ”pentru cafea”, care oricum nu-mi place, ci m-au mânat nevoile din vârful piramidei lui Maslow. V-ați înțepat vreodată c-o săgeată- și nu vorbesc de a lui Cupidon? Doare şi cauţi alinare. Cam așa e şi cu piramida asta, când ordinele de sus se cer îndeplinite, trebuie să te supui; om trăi noi într-o lume democratică, dar pretutindeni suntem în lanțuri, vorba lui Rousseau, ni le creăm cu mâna noastră...dar mă rog, să nu filosofăm prea mult că încă nu ne cunoaștem așa bine. Care mai sunt întrebările clasice?! A, da, ce-mi place și ce nu. Hm, de parcă cineva vreodată ți-ar da exact ce îți dorești; nope, dacă vrei ceva, du-te și ia-ți! De dragul conversației, însă...nu am decât un viciu: să cunosc oamenii oriunde, oricând, pe oricine, dar poate-i un defect al psihologilor. A, da, asta nu v-am spus, dar descoperiți voi și singuri că sunteți isteți. :) Pe lângă oameni mai iubesc pomii, norii și vântul și marea mea dorință este să am un aparat foto ”implantat” în ochi să pot imortaliza la fiecare clipire minunățiile naturii și mai ales...și mai ales apusul. Dar până la the end of my story cine știe ce mai scoate Google pe piață, poate-mi voi îndeplini dorința, eu sunt încrezătoare. Sunt o iubitoare a muzicii stropilor de ploaie, a cerului oglindit în bălți și a frunzelor în cădere. Îmi place jazz-ul și-l iubesc pe Shakespeare și sonetele lui. Am mulți prieteni, dar Tu rămâi cel mai bun. Mă încăpățânez și iau greu decizii, analizez prea mult și-n același timp m-arunc cu capul înainte, picioarele vin și ele din urmă, dar nu regretă nimic! Sunt obsedată de numărat. Deși iubesc infinitatea ascunsă în numărul 8, peste tot mă lovesc de un altul: 1 lângă 1 așezat în așteptare, cine știe, nu le am cu numerologia, dar știu deja câte litere am așezat aici, vrei să afli? Nu, glumesc. Nu le-am numărat...încă! Motto-ul meu în viață?! Ghici ce, nu am unul, dar cred că e bine să iubești pe toată lumea, să ai încredere în unii dintre ei și să nu faci rău nimănui! Am nevoie de semne de la tine* pentru că mi-e mai greu să încep, orice, oricând, dar o dată făcuți primii pași, nu mă mai opresc. Crede-mă, de la un an merg în picioare și încă nu m-am oprit! Ca și acum de altfel: ziceam că nu-mi place să mă dezvălui, dar cine a înșirat atâtea rânduri numai despre propria persoană?! Subsemnata, care acum se retrage că și-a terminat pledoaria. Aprod, următorul martor, te rog! Rămâneți voi în schimbare, dragilor, și învățați să vă scrijeliți visele nu pe țărmul mării că vi le fură marea, ci pe coaja copacilor pentru că ei se înalță la cer. Ne-om auzi printr-un colț de x pe undeva. *tine= tu, cititorule, care, dacă ai ajuns până aici, ești curios de ceva și curiozitatea nu-i rea așa că întreabă-mă ce vrei, de răspuns îți răspund, nu garantez că va fi, însă, ceea ce cauți. :)

“Locuri” din noi

Este mereu interesant să te regăsești în locuri diferite. Nu, nu despre faptul că te-ai mutat dintr-un oraș în altul sau dintr-o țară în alta vorbesc, ci despre locurile din sufletul tău. Găsesc util să ne luam o scurtă pauză din fuga cotidiană și să privim spre noi câteva minute. Nu, nu în oglindă sau în camera interioară a telefonului mobil pentru un selfie, ci cu adevărat în sufletul tău să vezi cine sau ce a mai plecat de acolo și cine sau ce a înlocuit locurile vechi cu noi trăiri. Știu. Auzi asta mai mereu, așa-i?! Sau citești pe Newsfeed-ul Facebook-ului în “reviste de specialitate”. Bravo ție! Și de câte ori ai făcut așa atunci?! 

E o întrebare retorică, răspunde-ți. Acum, nu mai târziu, căci iară uiți așa cum o faci în nenumărate rânduri. E important, crede-mă, dar îți vei da seama de asta abia după ce sarcina a fost îndeplinită. 

În biroul tău din subsolul vechii clădiri sau de la ultimul etaj al celei mai moderne construcții din oraș, poate nu vei găsi prilejul să “te pui pe pauza”. (Fac o paranteză: de fapt pe pauză vor fi viața tumultoasă și “scurgerea timpului”. Tu vei fi clar pe “play” mai mult ca niciodată.)

Și acum că paranteza e închisă, găsește un loc nu atât de confortabil, adică nu patul, camera, bucătăria…alege ceva nou, în mijlocul naturii- că tot natură ești și tu- unde nimic nu te cunoaște, dar ești recunoscut. Așa poți fi tu fără opreliști. “Ah, eu sunt autentic mereu, nu am nevoie de așa exerciții prostești.”

Îhim, cum zici tu. Poate mie îmi răspunzi sarcastic și ai replici istețe arătând “cine ești tu”, poate dimpotrivă ești mereu “în banca ta” nederanjând sau mereu politicos și diplomat atent la “relațiile” create. Poți fi într-o mie de feluri cu o mie de oameni, dar doar într-unul în fața ta sau să zic mai bine “în tine”?!

Nici eu, nici tu, nici cel mai înțelept dintre înțelepți nu cunoaștem Adevărul, dar el stă în fiecare din noi. Fiecare are normalul, natura, sensul, timpul, ritmul său. Daca ne-am asculta, ne-am îndrepta către lumi mai bune: lumile din interior. E lumină acolo, eu sunt sigură. La inceput pășim cu grijă, cu teamă, cu dubii, dar ușor, ușor de tot, lumina cuprinde toată peștera și dă pe afară, cuprinzând și lumile altora.
Mulțumire!

Ioana

Cu mâna doar ajută și-n vorbă pune drag

Din picurii de ploaie prieteni vreau să-mi fac,

Când eu nu sunt acolo, prin ei să te impac.

Să-i rog să te mângaie pe obrazu- nlăcrimat

Și să-ți șoptească dulce că eu nu te-am uitat.

 

Și- am să mi-l fac tovarăș pe vântu-neînfricat

Care străbate lumea și marea-n lung și-n lat

Părul să-ți atingă, cu grijă, năframa de pe cap

Și să îți spună- ncet că eu iar te-am visat.

 

Norii?! Frați de cruce și buni amici i-am luat

Când peste curte-or trece și te-or vedea-n ograd’

Cu umbra lor să-ți facă necazul tot uitat,

Iar tu să simți că ne-am îmbrățișat.

 

Și soarele, și luna, și păsări, și vânat…

Lumina zilei bune și noaptea-ntunecat’

Cu toții să-ți șoptească, să urle ne-ncetat

Că, mamă, tată dragă, eu… eu nicicând n-am uitat.

 

Nu am uitat privirea uitată- n depărtat

Când singur pe-o cărare în lume am plecat

Și mâna ce cu grijă să dorm m-a legănat,

Să scriu, să merg, să fiu, răbdarea m-a-nvățat.

 

Comoara cea mai sfântă, o inimă, mi-ați dat.

“Să nu minți tu vreodată alt suflet, că-i păcat.

Fii bun și fii cu minte și mergi pe drum curat,

Cu mâna doar ajută și-n vorbă pune drag.”

Dac-ai fi un fulg de zapada…

Dac-ai fi un fulg de zapada,

Alaturi de altii cazut la gramada-

Semeni ai tai, si ei fulgi de nea,

Mici si mari, stelute- catifea…

Dac-ai fi un fulg de zapada,

Alaturi de altii cazut la gramada-

Din cerul albastru toti fiind veniti,

Dar nu toti aceeasi soarta impartiti…

Dac-ai fi un fulg de zapada,

Alaturi de altii cazut la gramada-

Odata ajuns jos pe Pamant,

Cu viata avand puternic legamant…

Dac-ai fi un fulg de zapada,

Alaturi de altii cazut la gramada,

Stiind ca ai un scurt timp…nestiut,

Spune-mi: ce ai face tu mai sfant si mai sfant?

Razgandire

Dar daca, in loc sa ne pierdem in visurile lumii,

Ne intoarcem in noi cu ochii sufletului

Si ne aducem aminte de toate cate zac acolo?!

Timpul pierdut cutreierand poteci straine

Sa-l castigam dand inimii ragazul

Sa-si tina fraiele demult furate de ratiune.

Las-o sa strabata paduri cunoscute doar de ea

Si ai incredere ca Eul tau paseste bine,

Vegheat de cel mai bun inger al lumii: inima ta.

Reinnoire

Apleaca-ti Crengile, nu-ti fie teama,

Pamantul cu voce usoara te cheama,

Ti-e mama Natura.

 
Iti lasa Sufletul sa curga-n siraguri

De frunze de toamna, de dor de meleaguri,

De tot Inlauntrul.

 
Descopera-te de tot Vechiul din tine

Si-mbraca lumina solara ce vine

Din ceruri adanci.

 
Acesta- i Firescul din lumea intreaga,

Frunza de Ram usor se dezleaga.

Nicidecum nu pica.

 
Nu pica, ea merge inainte cu drumul,

Tovarasi ii sunt vantul si praful,

Dar mai ales dorinta- ndarjita.

 

How to love

“A flower is made only of non-flower elements, such as chlorophyll, sunlight, and water. If we were to remove all the non-flower elements from the flower, there would be no flower left. A flower cannot be by herself alone. A flower can only inter-be with all of us… Humans are like this too. We can’t exist by ourselves alone. We can only inter-be. I am made only of non-me elements, such as the Earth, the sun, parents, and ancestors. In a relationship, if you can see the nature of interbeing between you and the other person, you can see that his suffering is your own suffering, and your happiness is his own happiness. With this way of seeing, you speak and act differently. This in itself can relieve so much suffering.” (Thich Nhat Hanh, How to love)

Din suflet de lemn vise se cern

E ca atunci cand din inima rasar sentimente.

Incearca sa le tii ascunse si nu vei reusi prea mult

Pentru ca ele urca adesea din sufletul flamand.

Totul are un rol.

 

Crengile tasnesc ca visele din pieptul de om,

Catre cer se-ndreapta ca fapta ta in lume.

Dupa lungime si forma, au diverse nume.

Ca si tine, tanjesc.

 

Din iubirea cu pamantul frunzele iau viata,

Iar lor le place sa fie mangaiate de vant.

Cand vremea le trece, revin pe pamant.

Si cu ele timpul e aspru.

 

Maretia copacilor se vede in trunchiul puternic,

Iubirea si grija, in umbra facuta pamantului,

Daruirea, in frunza redata in adierea vantului.

Copacii au sentimente.

 

O iau de la capat, in fiecare an mai indrazneti.

De orice soi ar fi, ei stiu ca au un rol:

Duc vise catre cer, iar pe pamant, un Binefacator.

Ca omul de altfel.