Dor

Pe băncuțe adesea ne odihnim sufletele de-atâta viață pline,

Cu grijă ne strângem prietenește mâinile,

Ne privim în șoaptă și zâmbim ușor.

Toate se adună într-un singur dor.

Advertisements

Cu mâna doar ajută și-n vorbă pune drag

Din picurii de ploaie prieteni vreau să-mi fac,

Când eu nu sunt acolo, prin ei să te impac.

Să-i rog să te mângaie pe obrazu- nlăcrimat

Și să-ți șoptească dulce că eu nu te-am uitat.

 

Și- am să mi-l fac tovarăș pe vântu-neînfricat

Care străbate lumea și marea-n lung și-n lat

Părul să-ți atingă, cu grijă, năframa de pe cap

Și să îți spună- ncet că eu iar te-am visat.

 

Norii?! Frați de cruce și buni amici i-am luat

Când peste curte-or trece și te-or vedea-n ograd’

Cu umbra lor să-ți facă necazul tot uitat,

Iar tu să simți că ne-am îmbrățișat.

 

Și soarele, și luna, și păsări, și vânat…

Lumina zilei bune și noaptea-ntunecat’

Cu toții să-ți șoptească, să urle ne-ncetat

Că, mamă, tată dragă, eu… eu nicicând n-am uitat.

 

Nu am uitat privirea uitată- n depărtat

Când singur pe-o cărare în lume am plecat

Și mâna ce cu grijă să dorm m-a legănat,

Să scriu, să merg, să fiu, răbdarea m-a-nvățat.

 

Comoara cea mai sfântă, o inimă, mi-ați dat.

“Să nu minți tu vreodată alt suflet, că-i păcat.

Fii bun și fii cu minte și mergi pe drum curat,

Cu mâna doar ajută și-n vorbă pune drag.”

Dac-ai fi un fulg de zapada…

Dac-ai fi un fulg de zapada,

Alaturi de altii cazut la gramada-

Semeni ai tai, si ei fulgi de nea,

Mici si mari, stelute- catifea…

Dac-ai fi un fulg de zapada,

Alaturi de altii cazut la gramada-

Din cerul albastru toti fiind veniti,

Dar nu toti aceeasi soarta impartiti…

Dac-ai fi un fulg de zapada,

Alaturi de altii cazut la gramada-

Odata ajuns jos pe Pamant,

Cu viata avand puternic legamant…

Dac-ai fi un fulg de zapada,

Alaturi de altii cazut la gramada,

Stiind ca ai un scurt timp…nestiut,

Spune-mi: ce ai face tu mai sfant si mai sfant?

Razgandire

Dar daca, in loc sa ne pierdem in visurile lumii,

Ne intoarcem in noi cu ochii sufletului

Si ne aducem aminte de toate cate zac acolo?!

Timpul pierdut cutreierand poteci straine

Sa-l castigam dand inimii ragazul

Sa-si tina fraiele demult furate de ratiune.

Las-o sa strabata paduri cunoscute doar de ea

Si ai incredere ca Eul tau paseste bine,

Vegheat de cel mai bun inger al lumii: inima ta.

Reinnoire

Apleaca-ti Crengile, nu-ti fie teama,

Pamantul cu voce usoara te cheama,

Ti-e mama Natura.

 
Iti lasa Sufletul sa curga-n siraguri

De frunze de toamna, de dor de meleaguri,

De tot Inlauntrul.

 
Descopera-te de tot Vechiul din tine

Si-mbraca lumina solara ce vine

Din ceruri adanci.

 
Acesta- i Firescul din lumea intreaga,

Frunza de Ram usor se dezleaga.

Nicidecum nu pica.

 
Nu pica, ea merge inainte cu drumul,

Tovarasi ii sunt vantul si praful,

Dar mai ales dorinta- ndarjita.

 

Din suflet de lemn vise se cern

E ca atunci cand din inima rasar sentimente.

Incearca sa le tii ascunse si nu vei reusi prea mult

Pentru ca ele urca adesea din sufletul flamand.

Totul are un rol.

 

Crengile tasnesc ca visele din pieptul de om,

Catre cer se-ndreapta ca fapta ta in lume.

Dupa lungime si forma, au diverse nume.

Ca si tine, tanjesc.

 

Din iubirea cu pamantul frunzele iau viata,

Iar lor le place sa fie mangaiate de vant.

Cand vremea le trece, revin pe pamant.

Si cu ele timpul e aspru.

 

Maretia copacilor se vede in trunchiul puternic,

Iubirea si grija, in umbra facuta pamantului,

Daruirea, in frunza redata in adierea vantului.

Copacii au sentimente.

 

O iau de la capat, in fiecare an mai indrazneti.

De orice soi ar fi, ei stiu ca au un rol:

Duc vise catre cer, iar pe pamant, un Binefacator.

Ca omul de altfel.

 

 

Liniște

La țărm se odihnește barca ce vine de pe ape tulburi.

In norii cerului albastru, vântul își găsește pacea.

Neasemuitul soare-adoarme pe linia orizontului.

In poala mamei pruncu-și are odihna sa.

Stoluri de păsări pe ramuri blânde vor visa.

Toți au odihna lor în sânul a ceva.
Eu o găsesc pe brațul tău pe a mea.

Monorimă

 

Clipele pline de dragostea lor pentru viață

S-au întrețesut într-un caier ca de lână,

S-au luat ca într-un joc mână în mână

Și, cu multă voie bună, au venit să-ți spună:

Lasă-ți sufletul învăluit în a necunoscutului dul-ceață, 

Gustă cu poftă porția ta de viață.

Că-i soare, că-i ploaie mereu tu învață

Să le întâmpini pe toate cu zâmbet pe față.

 

 

Bucăți întregite la doi

Când ochii către mine reflectă lumea ta,

Gândesc c- o viață- ntreagă de aș putea visa,

Eu aș străbate- ncet cărările ei toate

A ta natură dragă sufletu-mi să poarte.

Cu grijă și iubire cuprind copacii-nalți –

Dorințele-ți fierbinți – și iazurile- adânci-

Atent ca niciodată pășesc deschis spre tine

Aceste frici, în timp, să le împarți cu mine.

Când verdele-ți smarald se uită-n gol și tace,

Mintea mea se-ntreabă cum oare să te împace.

Atunci eu înțeleg, mai mult ca niciodată,

Că sufletu- i cel care cu tot cu tin’ se roagă.

Un om sunt Eu, alt om ești Tu în Amiază,

Cu grijă, un castel solid se desenează:

O bucată din Eu, plus o bucată din Tu.

Îl așteptăm pe Mâine, ne bucurăm mirați de Acu’.