“Locuri” din noi

Este mereu interesant să te regăsești în locuri diferite. Nu, nu despre faptul că te-ai mutat dintr-un oraș în altul sau dintr-o țară în alta vorbesc, ci despre locurile din sufletul tău. Găsesc util să ne luam o scurtă pauză din fuga cotidiană și să privim spre noi câteva minute. Nu, nu în oglindă sau în camera interioară a telefonului mobil pentru un selfie, ci cu adevărat în sufletul tău să vezi cine sau ce a mai plecat de acolo și cine sau ce a înlocuit locurile vechi cu noi trăiri. Știu. Auzi asta mai mereu, așa-i?! Sau citești pe Newsfeed-ul Facebook-ului în “reviste de specialitate”. Bravo ție! Și de câte ori ai făcut așa atunci?! 

E o întrebare retorică, răspunde-ți. Acum, nu mai târziu, căci iară uiți așa cum o faci în nenumărate rânduri. E important, crede-mă, dar îți vei da seama de asta abia după ce sarcina a fost îndeplinită. 

În biroul tău din subsolul vechii clădiri sau de la ultimul etaj al celei mai moderne construcții din oraș, poate nu vei găsi prilejul să “te pui pe pauza”. (Fac o paranteză: de fapt pe pauză vor fi viața tumultoasă și “scurgerea timpului”. Tu vei fi clar pe “play” mai mult ca niciodată.)

Și acum că paranteza e închisă, găsește un loc nu atât de confortabil, adică nu patul, camera, bucătăria…alege ceva nou, în mijlocul naturii- că tot natură ești și tu- unde nimic nu te cunoaște, dar ești recunoscut. Așa poți fi tu fără opreliști. “Ah, eu sunt autentic mereu, nu am nevoie de așa exerciții prostești.”

Îhim, cum zici tu. Poate mie îmi răspunzi sarcastic și ai replici istețe arătând “cine ești tu”, poate dimpotrivă ești mereu “în banca ta” nederanjând sau mereu politicos și diplomat atent la “relațiile” create. Poți fi într-o mie de feluri cu o mie de oameni, dar doar într-unul în fața ta sau să zic mai bine “în tine”?!

Nici eu, nici tu, nici cel mai înțelept dintre înțelepți nu cunoaștem Adevărul, dar el stă în fiecare din noi. Fiecare are normalul, natura, sensul, timpul, ritmul său. Daca ne-am asculta, ne-am îndrepta către lumi mai bune: lumile din interior. E lumină acolo, eu sunt sigură. La inceput pășim cu grijă, cu teamă, cu dubii, dar ușor, ușor de tot, lumina cuprinde toată peștera și dă pe afară, cuprinzând și lumile altora.
Mulțumire!

Ioana

Advertisements

Odă Femeii

Dacă ai avut șansa de a avea alături o bunică înțeleaptă și jucăușă, o mamă răbdătoare și blândă, o iubită înțelegătoare și iubitoare sau poate doar o colegă de lucru bine organizată și zâmbitoare, atunci ești așa de norocos/ norocoasă! Cum așa?! te-ntrebi. Ei bine, cred cu tărie că Femeia este o puternică sursă de energie pozitivă care se răspândește în tine din copilărie până în viața adultă transformându-te într-o mai bună variantă a ta.

Bineînțeles, schimbarea trece prin tine, tu ești autorul și personajul ei, ceea ce înseamnă că tu ai puterea de a înțelege minunea din jurul tău și de a permite transformarea, dar, fiind expus pentru îndelungată și suficientă vreme valorilor și blândeții pe care Femeia le poate aduce, pur și simplu nu poți rămâne pasiv, binele crește în tine.

Așa că, să ne înconjurăm de oameni frumoși, de femei cu suflet frumos, să nu ne lăsăm Ego-ul să vorbească prea mult, să fim deschiși și să lăsăm frumusețea altora să ne pătrundă sufletul și mintea transformându-ne pentru că, nu-i așa?! cu toții ne dorim să fim oameni buni și să cunoaștem iubirea. 

Păi…să fim! Să ne iubim! 🙂

 

PS: inspirația mea de astăzi o găsiți la această pagină la -> explore the images.

 

Cu mulțumiri,

Femeilor din viața mea.

 

Precum un copac.

Vreau să cresc precum un copac: rădăcinile să îmi fie statornic înfipte în pământ roditor, trunchiul să mi se înalţe puternic şi sănătos către cer, iar ramurile să se întindă ca într-un cerc armonios în aerul curat, florile s-aducă miros purtător de blândeţe oamenilor din jur şi roade: iubire şi zâmbet.
Sunt un copac, ştiu de unde vin şi îmi întind cu grijă ramurile către lumină. Îţi mulţumesc că mă primeşti să cresc în tine, dragă Lume!

Hello, World, azi îţi dăruiesc gândurile mele.

Video

Dăruind primim mereu ceva! Există în fiecare particică din lume ceva ce putem iubi, un om, un copil, o frunză uitată de toamnă sau stropi de ploaie şi nori deasupra noastră… Inima este cea care permite sau nu să patrunda acolo orice. Să fie o inima pură, cu porţi deschise şi dispusă de cele mai multe ori să ofere. Asta e: să ofere! Am fi mai oameni dacă ne-am oferi din tot sufletul unul altuia timp, răbdare, inimi, speranţe, zâmbete, lumini, mâini întinse întru dragoste. Cu mâinile împreunate în rugăciuni şi cu sufletul cântand la pian putem face viaţa mai bună macar unui suflet pe zi. Vom avea şi noi de cules picături de fericire, le strângem în borcane de sticlă şi spre începutul sfârşitului vor lumina în orice întuneric, vom găsi că viaţa ne-a fost bună şi frumoasă. Dăruind primim mereu ceva!E păcat să ne dăm seama de valoarea lucrurilor abia când ele nu mai sunt… Let’s say everyday “Hello, World” and smile to each soul and eyes. We have the power to heal, to heal others’ hearts, to heal our large and beautiful soul.

Pe aceeași alee, începutul și sfârșitul…

1 Septembrie…De când te așteptam, iubite Toamnă! Bine ai sosit!

Cutreierând astăzi cu mașina alei de mult uitate am surprins, în prima zi de toamnă, așa atentă la lume cum zilnic ar trebui să fiu, două bătrânele sprijinindu-se grijuliu una pe cealaltă. Imaginea simpatică mi-a furat un zâmbet gândindu-mă la vremea când mă voi plimba cu o bună prietenă la fel vorbind de vremurile când picioarele ne ascultau. Dar cum aleea se mișca purtând cele două Doamne mai departe în viață, așa s-a dus și gândul meu și sub ochi mi-au apărut alte două femei, de data aceasta însă, întruchipare-a tinereții: două mămici ducându-şi cu aceeași, dacă nu mai mare, grijă, plozii…

Sunt trei generaţii aici! La inceput de toamnă! Nu se cunosc între ele persoanele din fotografii, dar trăiesc în aceeași lume, străbat chiar aceleași cărări și cunosc în definitiv aceleași schimbări.

Timpul si vremea trece pentru toți.

Și ar mai fi ceva. Am descoperit acest lucru când, mică fiind, tata mă plimba cu mașina: fiecare indicator de îeșire dintr-o localitate era urmat de un indicator cu numele unei alte localități. Adică: mi-e destul de clar acum că atunci când un lucru se sfârșește, altul prinde viață.

Dacă vara e gata, toamna pornește să îmbrace totul în arămiul ei minunat.

Dacă aleea bătrânelelor nu mai e atât de lungă….cea a copiilor din cărucioare are încă multe poteci nebătătorite la care poate și noi vom fi martori…

10653893_730579033679637_1118755900_n 10660548_730579443679596_1983983122_n

Adevărul e un copil…

    Dacă vor veni clipe grele în viața ta, dacă îți va fi greu să privești înainte cu încredere, privește în ochii unui copil. Ei îți vor vorbi despre speranță și bucurie. Zâmbește-i înapoi și vei vedea cum, măcar pentru o clipă, lumea îți va părea dintr-odată mult mai bună și mai frumoasă.

Da, știu că le recunoști, sunt cuvintele tale din această dimineață 🙂 Ca de fiecare dată ele rezonează puternic în mine și cumva, printr-o coincidență i-aș zice eu sau sincronicitate cum alegi tu să o numești, atrag lucruri care-mi confirmă și întăresc spusele tale. Așa că nu mă mai mir că astăzi am dat de acest filmuleț:

http://livefreelivenatural.com/make-world-better-place-according-3-year-old/

O adevărată lecție de la un boț de carne cu ochi vorba lui Creangă care alege să vadă lumea și relația dintre oameni simplu și frumos. A împărți, a-ți îmbrățișa prietenii, a râde cu gura până la urechi sau a avea pomi cu floricele de porumb sunt câteva dintre lucrurile pe care un copil de trei ani le consideră ingredientele potrivite pentru a face lumea un loc mai bun în care să trăim.

Dacă pentru Blaga veșnicia s-a născut la sat, aș zice despre Adevăr că s-a născut- și zace încă- în ochii copiilor pe care suntem datori să-i educăm în spiritul bunelor valori: Onoare, Milostenie, Egalitarism, Naturalețe, Iertare, Entuziasm.

Există mereu un inceput…

…pentru fiecare zi; fiecare oră are un punct de plecare şi fiecare minut începe undeva, aşa cum fiecare secundă are un start. Între secunde se află, binînţeles, acele mici bătăi de ceas, unii le-ar zice milisecunde, tic-tacuri le-ar numi alții, eu prefer să le gândesc în bătăi de inimă, una…două…trei…vine și-a patra grăbită, a cincea, a șasea, a șaptea imediat și…stop! Dar ce s-a întâmplat?! s-a oprit ceasul?! nu, tic-tacul se aude, ceasul continuă să bată-n perete, atunci unde-i baiul?! Inima pulsează, dar nu mai are glas, s-a oprit brusc din alergat și șade, șade pe loc și…ascultă, veghează sau e inertă, hm… șireata, iar începe: pulsează. 🙂 Bun! Și ce-a fost îndărătnicirea de mai devreme?! Toată lumea și-a luat nasul la purtare, până și inima face ce i se năzare…care-i aici, în piept, sub coaste, credeam c-o pot stăpâni. Dar hai să vedem ce s-a întâmplat de fapt! Un anonim zicea odată ”Viața nu se măsoara în numărul de respirații pe care le ai, ci în momentele care iți taie răsuflarea.” Am înțeles, deci ce s-a întâmplat mai devreme a fost de fapt viață?! Acum când respir și inima a început iarăși să numere, viața mea s-a oprit, iar eu consum numai oxigen hrănind plantele cu CO2?! Și-atunci nu ar fi mai ușor să-mi țin respirația o zi?! Aș avea 24 de ore minunate doar de trăit, 86.400 de secunde pe care le-aș savura, o zi plină de-a dreptul numai de viață, fără escapade ale inimii care să bată. S-a găsit ea să aibă activitatea asta rutinieră…

De-ar fi așa de simplu…De-ar trebui numai atât să avem parte de clipe fericite, cred că toți am lua lecții de supraviețuire subacvatică, am învăța tehnici de respirație astfel încât să trăim cât mai mult, dar mai ales cât mai bine. Ideea e-n felul următor: fiecare dintre noi e atent ca bătăile inimii să-i fie regulate, unii dintre noi ne verificăm tensiunea arterială periodic să ne asigurăm că inima bate pasul unde trebuie și nu a luat-o pe alte cărări, avem grijă deci ca ei să-i meargă bine, dar câtă atenție dăm acestei nevoi de repaos?! Aici apare întrebarea mea. Suntem atenți la bunul mers al lucrurilor, dar cât de grijulii ne arătăm față de momentele în care  ne este tăiată răsuflarea?! Dacă ele înseamnă a trăi, de ce nu le dăm importanță?! ”De frică!”, un fulger străbătu liniștea, ”de frică să nu lezăm acest ceas biologic care continuă să bată cât îl țin curelele sau cu ce mecanisme o funcționa”. Iată și răspunsul. Teama este cel mai mare prieten și totodată dușman al nostru, nu ne lasă să ne trăim viața și-n același timp ne ferește de rele. De ce și de unde vin temerile noastre e un subiect prea complicat pentru 4 dimineața și oricum ține de  fiecare făptură în parte, dar o idee e clară și anume că evenimentele, lucrurile și oamenii pentru care inima dă skip unor bătăi ale sale le prețuim cel mai mult, formează amintirile, experiențele și dorințele noastre îndeplinite- de care ne temeam fără sens odată- lecțiile noatre învățate de altfel, un lanț trofic pentru suflet, dacă vreți.

Există mereu un început pentru fiecare zi/oră sau minut, putem fragmenta totul în părți mici mici mici, dar la un moment dat apare această imposibilitate de fragmentare- se numea cumva în fizică, dar Newton sau alți prieteni din breaslă dorm la ora asta- imposibilitate dincolo de care se află ce?! Ce se ascunde în spatele acestei cortine a sfârșitului, a mărunțimii și a divizării infinite?! Dar înainte?! înainte de început ce este?! Nu mai știu…nici Iona cu toate gândurile lui vociferânde nu mai are răspuns… Un lucru e sigur, un lucru e cert: clipa de față! Pe asta pot s-o trăiesc căci e aici, e acum, e a mea, e a noastră. Și merită să îmi fac inima să stea la fiecare milisecundă, extaziată de tot ce vede, pentru că viața nu- i scurtă, nu-i lungă, e doar atât cât trebuie.

Dar stai, că zicând toate astea, deja…deja am făcut clipa trecută…