“Locuri” din noi

Este mereu interesant să te regăsești în locuri diferite. Nu, nu despre faptul că te-ai mutat dintr-un oraș în altul sau dintr-o țară în alta vorbesc, ci despre locurile din sufletul tău. Găsesc util să ne luam o scurtă pauză din fuga cotidiană și să privim spre noi câteva minute. Nu, nu în oglindă sau în camera interioară a telefonului mobil pentru un selfie, ci cu adevărat în sufletul tău să vezi cine sau ce a mai plecat de acolo și cine sau ce a înlocuit locurile vechi cu noi trăiri. Știu. Auzi asta mai mereu, așa-i?! Sau citești pe Newsfeed-ul Facebook-ului în “reviste de specialitate”. Bravo ție! Și de câte ori ai făcut așa atunci?! 

E o întrebare retorică, răspunde-ți. Acum, nu mai târziu, căci iară uiți așa cum o faci în nenumărate rânduri. E important, crede-mă, dar îți vei da seama de asta abia după ce sarcina a fost îndeplinită. 

În biroul tău din subsolul vechii clădiri sau de la ultimul etaj al celei mai moderne construcții din oraș, poate nu vei găsi prilejul să “te pui pe pauza”. (Fac o paranteză: de fapt pe pauză vor fi viața tumultoasă și “scurgerea timpului”. Tu vei fi clar pe “play” mai mult ca niciodată.)

Și acum că paranteza e închisă, găsește un loc nu atât de confortabil, adică nu patul, camera, bucătăria…alege ceva nou, în mijlocul naturii- că tot natură ești și tu- unde nimic nu te cunoaște, dar ești recunoscut. Așa poți fi tu fără opreliști. “Ah, eu sunt autentic mereu, nu am nevoie de așa exerciții prostești.”

Îhim, cum zici tu. Poate mie îmi răspunzi sarcastic și ai replici istețe arătând “cine ești tu”, poate dimpotrivă ești mereu “în banca ta” nederanjând sau mereu politicos și diplomat atent la “relațiile” create. Poți fi într-o mie de feluri cu o mie de oameni, dar doar într-unul în fața ta sau să zic mai bine “în tine”?!

Nici eu, nici tu, nici cel mai înțelept dintre înțelepți nu cunoaștem Adevărul, dar el stă în fiecare din noi. Fiecare are normalul, natura, sensul, timpul, ritmul său. Daca ne-am asculta, ne-am îndrepta către lumi mai bune: lumile din interior. E lumină acolo, eu sunt sigură. La inceput pășim cu grijă, cu teamă, cu dubii, dar ușor, ușor de tot, lumina cuprinde toată peștera și dă pe afară, cuprinzând și lumile altora.
Mulțumire!

Ioana

Cu mâna doar ajută și-n vorbă pune drag

Din picurii de ploaie prieteni vreau să-mi fac,

Când eu nu sunt acolo, prin ei să te impac.

Să-i rog să te mângaie pe obrazu- nlăcrimat

Și să-ți șoptească dulce că eu nu te-am uitat.

 

Și- am să mi-l fac tovarăș pe vântu-neînfricat

Care străbate lumea și marea-n lung și-n lat

Părul să-ți atingă, cu grijă, năframa de pe cap

Și să îți spună- ncet că eu iar te-am visat.

 

Norii?! Frați de cruce și buni amici i-am luat

Când peste curte-or trece și te-or vedea-n ograd’

Cu umbra lor să-ți facă necazul tot uitat,

Iar tu să simți că ne-am îmbrățișat.

 

Și soarele, și luna, și păsări, și vânat…

Lumina zilei bune și noaptea-ntunecat’

Cu toții să-ți șoptească, să urle ne-ncetat

Că, mamă, tată dragă, eu… eu nicicând n-am uitat.

 

Nu am uitat privirea uitată- n depărtat

Când singur pe-o cărare în lume am plecat

Și mâna ce cu grijă să dorm m-a legănat,

Să scriu, să merg, să fiu, răbdarea m-a-nvățat.

 

Comoara cea mai sfântă, o inimă, mi-ați dat.

“Să nu minți tu vreodată alt suflet, că-i păcat.

Fii bun și fii cu minte și mergi pe drum curat,

Cu mâna doar ajută și-n vorbă pune drag.”

Dac-ai fi un fulg de zapada…

Dac-ai fi un fulg de zapada,

Alaturi de altii cazut la gramada-

Semeni ai tai, si ei fulgi de nea,

Mici si mari, stelute- catifea…

Dac-ai fi un fulg de zapada,

Alaturi de altii cazut la gramada-

Din cerul albastru toti fiind veniti,

Dar nu toti aceeasi soarta impartiti…

Dac-ai fi un fulg de zapada,

Alaturi de altii cazut la gramada-

Odata ajuns jos pe Pamant,

Cu viata avand puternic legamant…

Dac-ai fi un fulg de zapada,

Alaturi de altii cazut la gramada,

Stiind ca ai un scurt timp…nestiut,

Spune-mi: ce ai face tu mai sfant si mai sfant?

Razgandire

Dar daca, in loc sa ne pierdem in visurile lumii,

Ne intoarcem in noi cu ochii sufletului

Si ne aducem aminte de toate cate zac acolo?!

Timpul pierdut cutreierand poteci straine

Sa-l castigam dand inimii ragazul

Sa-si tina fraiele demult furate de ratiune.

Las-o sa strabata paduri cunoscute doar de ea

Si ai incredere ca Eul tau paseste bine,

Vegheat de cel mai bun inger al lumii: inima ta.

Reinnoire

Apleaca-ti Crengile, nu-ti fie teama,

Pamantul cu voce usoara te cheama,

Ti-e mama Natura.

 
Iti lasa Sufletul sa curga-n siraguri

De frunze de toamna, de dor de meleaguri,

De tot Inlauntrul.

 
Descopera-te de tot Vechiul din tine

Si-mbraca lumina solara ce vine

Din ceruri adanci.

 
Acesta- i Firescul din lumea intreaga,

Frunza de Ram usor se dezleaga.

Nicidecum nu pica.

 
Nu pica, ea merge inainte cu drumul,

Tovarasi ii sunt vantul si praful,

Dar mai ales dorinta- ndarjita.

 

How to love

“A flower is made only of non-flower elements, such as chlorophyll, sunlight, and water. If we were to remove all the non-flower elements from the flower, there would be no flower left. A flower cannot be by herself alone. A flower can only inter-be with all of us… Humans are like this too. We can’t exist by ourselves alone. We can only inter-be. I am made only of non-me elements, such as the Earth, the sun, parents, and ancestors. In a relationship, if you can see the nature of interbeing between you and the other person, you can see that his suffering is your own suffering, and your happiness is his own happiness. With this way of seeing, you speak and act differently. This in itself can relieve so much suffering.” (Thich Nhat Hanh, How to love)

Din suflet de lemn vise se cern

E ca atunci cand din inima rasar sentimente.

Incearca sa le tii ascunse si nu vei reusi prea mult

Pentru ca ele urca adesea din sufletul flamand.

Totul are un rol.

 

Crengile tasnesc ca visele din pieptul de om,

Catre cer se-ndreapta ca fapta ta in lume.

Dupa lungime si forma, au diverse nume.

Ca si tine, tanjesc.

 

Din iubirea cu pamantul frunzele iau viata,

Iar lor le place sa fie mangaiate de vant.

Cand vremea le trece, revin pe pamant.

Si cu ele timpul e aspru.

 

Maretia copacilor se vede in trunchiul puternic,

Iubirea si grija, in umbra facuta pamantului,

Daruirea, in frunza redata in adierea vantului.

Copacii au sentimente.

 

O iau de la capat, in fiecare an mai indrazneti.

De orice soi ar fi, ei stiu ca au un rol:

Duc vise catre cer, iar pe pamant, un Binefacator.

Ca omul de altfel.